Furnicăturile la nivelul brațelor și membrelor.

Corpul nostru găsește numeroase metode prin care să ne dea semne că ceva este în neregulă cu el. Iar furnicăturile sunt unele dintre ele, de aceea nu este bine să le ignorăm.

Senzația neobișnuită de mici înțepături, cel mai frecvent resimțite la nivelul brațelor, membrelor inferioare, la nivelul pielii și al mușchilor pe care o descriem adesea drept furnicătură, poate apărea ca urmare a afectării nervilor periferici.

Funcționarea deficitară a nervilor periferici însoțește simptome precum mâini și picioare reci, senzație de amorțeală, furnicături și înțepături.

Dacă furnicăturile sunt sporadice, cauza de exemplu fiind statul îndelung într-o poziție vicioasă, atunci ele nu reprezintă un motiv de îngrijorare.

Cea mai frecventă cauză a furnicăturilor o reprezintă compresia unui nerv sau scăderea fluxului sanguin în zona afectată.

Daca furnicăturile sunt însoțite de amorțeala episodică sau cronică a brațelor și/sau a picioarelor, atunci trebuie să apelezi la un medic specialist – acestea pot semnala existența unor probleme grave de sănătate.

 

Sun Wave Pharma recomandă TIOLIN®COMPLEX – contribuie la stimularea microcirculației nervoase și funcționarea normală a sistemului nervos.

Pentru rezultatele dorite, TIOLIN®COMPLEX se administrează de două ori pe zi.

Produs disponibil în farmacii și online aici.