Ce sunt hemoroizii și boala hemoroidală?

Hemoroizii sunt umflături ale venelor situate la nivelul anusului sau în rectul inferior. Mai exact, hemoroizii sunt niște dilatații ale venelor de la nivelul anusului și rectului. Creșterea în dimensiune a acestor vene conduce la îngreunarea circulației venoase provocând dureri și disconfort. Denumirea medicală a acestei afecțiuni este boala hemoroidală.

36% din populația globului suferă de hemoroizi, majoritatea pacienților având vârsta cuprinsă între 45-65 de ani.

Cauzele apariției hemoroizilor

Apariția hemoroizilor poate fi determinată de:

  • constipație
  • alimentele procesate alături de consumul de alcool și alimentele picante
  • sedentarism

În general, cauza principală este constipația, care afectează 27% din populație.

65% dintre cei care suferă de constipație nu se adresează medicului.

45% dintre pacienți au raportat că se confruntă cu această afecțiune de cel puțin 5 ani.

Așadar, constipația este frecvent întâlnită, dar fiind tratată necorespunzător, creează repercusiuni nedorite. Un consum ridicat de fibre poate previni apariția acesteia.

Psyllium conține fibre predominant solubile. Numeroase studii clinice, care au urmărit administrarea de Psyllium la adulți, confirmă efectul benefic al acesteia în ameliorarea constipației. Psyllium conține fibre mucilaginoase care au capacitatea de a forma un gel în contact cu apa. Este foarte important ca atunci când consumăm fibre să le administrăm cu o cantitate mare de apă și să ne hidratăm corespunzător pe tot parcursul zilei cu cel puțin 2L de apă.

Studiile demonstrează eficiența semințelor și a cojilor de Psyllium asupra constipației încă din prima zi de administrare.

Sedentarismul – mulți dintre noi nu conștientizăm importanța exercițiilor fizice întrucât concentrarea noastră este focalizată pe alte aspecte ale vieții cum ar fi job-ul (mare parte dintre oameni lucrează de acasă în această perioadă), orele petrecute în fața televizorului, studiul (cursuri online) etc. Trebuie sa conștientizăm astfel că petrecem foarte mult timp stând în șezut, lucru care ne afectează calitatea vieții și ar trebui cu atât mai mult să nu renunțăm la exercițiile fizice.

Atunci când renunțăm la activitatea fizică, mai ales când vine vorba de practicarea unor exerciții minime, de “dezmorțire”, favorizăm apariția în timp a numeroase boli.

Simptomele bolii hemoroidale

  • Durere și disconfort la defecație
  • Prurit (mâncărime) la nivel anorectal
  • Sângerare la nivelul anusului
  • Umflături proeminente în zona rectală, care pot da disconfort la statul in sezut
  • Tulburări ale tranzitului (constipație sau diaree)

Sfaturi pentru ameliorarea simptomelor

Este foarte important ca atunci când apare unul sau mai multe simptome să apelăm cu încredere la medic. Acesta vă poate recomanda să încercați câteva dintre metodele tradiționale, cum ar fi băile de șezut. Acestea metodă reprezintă una dintre cele mai suportabile procedee, întrucât nu este nevoie decât de 15 minute în apă călduță, după fiecare scaun, lucru ce va ajuta la relaxarea sfincterului anal și la dispariția contracțiilor rectale.

Totodată, este important să avem un regim dietetic corespunzător, ceea ce înseamnă că pe deoparte trebuie să consumăm alimente cu un conținut mare de fibre – cum ar fi fructe, legume și cereale integrale, iar pe de alta parte trebuie să ne hidratăm corespunzător.

În cazul în care există tulburări la nivelul tranzitului medicul va prefera să recomande în primă fază un produs sau o formulă care să conțină fibre și ingrediente precum diosmină și hesperidină, turmeric, argilă roșie care, împreună, au efect venotonic, antiinflamator și astringent.

Este recomandată evitarea consumului de alcool și a cerealelor rafinate deoarece acestea rămân în stomac pentru o perioadă mai lungă de timp, conducând astfel la deshidratare, constipație și dureri. Totuși, trebuie menționat și faptul că excesul de laxative poate provoca un efect contrar celui dorit, finalul fiind similar cu cel de mai sus.

Creșterea aportului de fibre ca tratament principal, un consum adecvat de lichide, și o informare corectă cu privire la obiceiurile de a merge la toaletă vă vor garanta, de asemenea, o îmbunătățire a stării dvs de sănătate dar și ameliorarea simptomelor.

Cui ne adresăm atunci când avem simptome sau apare criza hemoroidală?

Este foarte important să vorbiți cu medicul dumneavoastră. Tratamentul pentru boala hemoroidală nu trebuie amânat, deoarece, dacă situația se agravează, pot apărea diferite complicații. Deși acestea sunt situații rar întâlnite, trebuie luate în considerare întrucât unul dintre simptomele principale este anemia care generează amețeală, oboseală, astfel încât, pacientul ajunge la alterarea stării generale.

Dacă simptomele nu sunt intense, vorbiți cu medicul dumneavoastră de familie. În cazul în care apar sângerari, adresați-vă unui medic gastroenterolog sau unui medic proctolog (chirurg) care va putea exclude o alta cauză a sângerării, oferindu-vă un diagnostic corect.

Pentru a afla și mai multe informații despre cum prevenim și tratam hemoroizii, urmăriți pe larg interviul cu doctorul Ionel Copaci, medic primar Gastroenterologie și Medicină Internă la Institutul Clinic Fundeni. 

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/interviu-cu-doctorul-ionel-copaci-despre-afectiunile-digestive-cum-prevenim-si-tratam-hemoroizii-1420414