DEFINIȚIE: Insuficiența cardiacă cronică este un sindrom clinic, consecința unei boli structurale sau anomalii funcționale cardiace, “determinat de incapacitatea inimii de a asigura un debit circulator adecvat pentru necesitățile metabolice ale organismului sau asigurarea acestui debit cu prețul creșterii simptomatice a presiuni de umplere a cordului”, manifestările disfuncției cordului având evoluție cronică.

Simptomele insuficienței cardiace

Simptomele sunt frecvent nespecifice și nu ajută la diferențierea insuficienței cardiace de alte patologii. La 1 din 6 pacienți cu vârsta de peste 65 de ani care se prezintă la medic pentru lipsa de aer, insuficiența cardiacă nu este diagnosticată. La pacienții vârstnici, obezi sau cu o afecțiune pulmonară, insuficiența cardiacă este, în mod particular, dificil de diagnosticat.

Pacienții cu insuficiență cardiacă pot prezenta simptome precum:

  • toleranță redusă la efort
  • dispnee (jenă respiratorie sau efortul de respiraţie)
  • dispnee paroxistică nocturnă
  • palpitații
  • sincopă (leșin)
  • ortopnee (o formă de dispnee, întâlnită în situație de repaus)
  • oboseală
  • depresie

Cauzele insuficienței cardiace:

  • Boală coronariană
  • Boli ale mușchiului inimii (cardiomiopatii, miocardite)
  • Valvulopatii
  • Hipertensiune arterială
  • Boli ale pericardului
  • Tulburări de ritm și de conducere etc.

Epidemiologia insuficienței cardiace

Insuficiența cardiacă este prezentă la 2% din populația adultă și prevalența ei este de peste 10% la persoanele cu vârstă mai mare de 65 de ani. Prognosticul acestor persoane este nefavorabil, mortalitatea fiind de 50% la 4 ani și 40% dintre pacienții internați pentru insuficiență cardiacă cronică vor suferi o respitalizare sau vor deceda în decurs de un an.

Aproximativ jumătate din pacienții cu insuficiență cardiacă cronică au fracția de ejecție scăzută (procentul din cantitatea totală de sânge din ventricule pompat la fiecare bătaie, la un om normal este între 55-70% iar la pacienții cu insuficientă cardiacă cronică sub 40%). Insuficiența cardiacă cronică este o cauză importantă de morbi-mortalitate și de alterare a calității vieții.

Tratamentul în insuficiență cardiacă cronică

Obiectivele tratamentului sunt reducerea mortalității, ameliorarea simptomelor, creșterea capacității de efort, îmbunătățirea calității vieții, reducerea spitalizărilor dar și prevenirea agravării bolii structurale.

Diagnosticul și tratamentul precoce al infarctului miocardic acut reduc mărimea infarctului și previn apariția disfuncției sistolice.

Controlul optim al tensiunii arteriale (<140/90mmHg) la pacienții hipertensivi și al glicemiei la pacienții diabetici reduc riscul de boli cardiovasculare, dar pe lângă acestea este necesar, de asemenea, ca și expunerea la situații de stres sau stresul continuu să se reducă deoarece dublează riscul de deces și spitalizări pentru bolile cardiovasculare.

Sunt indicate identificarea și tratamentul comorbidităților. La pacienții cu boală coronariană ischemică este esențial tratamentul antianginos maximal și revascularizarea miocardului.

Cașexia (scăderea în greutate că simptom reprezintă pierderea inexplicabilă în greutate nedatorat unui factor anume) se întâlnește la pacienții cu insuficiență cardiacă avansată, fiind asociată cu un prognostic nefavorabil.

Efortul fizic aerob, suplimente nutriționale, stimulatori ai apetitului și colaborarea cu un nutriționist sunt necesare pentru prevenirea și tratamentul cașexiei.

Oprirea fumatului, reducerea consumului de alcool, un regim alimentar sărac în grăsimi de origine animală și bogat în cereale, fructe și legume proaspete, menținerea unei greutăți corporale optime (IMC între 25 – 30) întârzie debutul insuficienței cardiace.

Efortul fizic, mers pe jos minim 30 minute, 5 zile pe săptămână, este, de asemenea, recomandat.

Depresia, stresul și anxietatea sunt niște factori de prognostic negativ. Efortul fizic, colaborarea cu un psiholog sau psihiatru, tratamentul medicamentos specific și încadrarea pacientului cu insuficientă cardiacă în societate sunt măsuri care pot fi luate în vederea prevenirii acestor afecțiuni.

Pentru tratamentul pe temen lung al pacientului cu insuficiență cardiacă este necesar un program de reabilitare, terapie paliativă, de educație a pacientului și familiei, suport psihosocial și acces rapid la îngrijire medicală.

Tratamentul farmacologic constă în mai multe clase de medicamente care este recomandat de medicul de specialitate, proceduri speciale în anumite situații (intervenții chirurgicale, cardiostimulare, resincronizare etc.) în funcție de etiologia sindromului și de complicațiile apărute.

Insuficiența cardiacă este o condiție clinică ce determină consecințe importante atât sociale, cât și economice. Deși tratamentul specific (medicamentos, intervențional, chirurgical, de recuperare, paliativ) este într-o continuă dezvoltare, prognosticul rămâne în continuare negativ, cu o rată de deces de 50% la 5 ani, cu un impact important asupra calității vieții.