Sun Wave Pharma

FluEnd Extreme Relief
100 ML LOȚIUNE PENTRU FRECȚIE

Timp de citire: 3 minute

SWP FLUEND EXTREME RELIEF conține un complex de ingrediente alese special pentru a înlătura manifestările neplăcute cauzate de stările de răceală.

Are acțiune revulsivă, decongestionând țesuturile pe care se aplică. Produce dilatarea vaselor de sânge superficiale, ceea ce determină inițial o senzație de răceală pe piele, urmată de o încălzire.

Uleiurile esențiale de Cimbru-de-cultură și de Eucalipt au efect decongestionant și tonic local.

1. Ce este FluEnd Extreme Relief și pentru ce se utilizează

FluEnd Extreme Relief este o loțiune pentru frecție destinată utilizării topice.

  • ajută la ameliorarea manifestărilor neplăcute cauzate de stările de răceală;
  • are efect revulsiv și decongestionant local;
  • oferă inițial o senzație de răcorire, urmată de încălzire;
  • uleiurile esențiale de cimbru și eucalipt au efect tonic local.

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați FluEnd Extreme Relief

Înainte de utilizare, citiți cu atenție informațiile de mai jos.

Ingrediente: AQUA, ALCOHOL DENAT., GLYCERIN, MENTHOL, TERPINEOL, THYMUS VULGARIS FLOWER/LEAF OIL, EUCALYPTUS GLOBULUS LEAF OIL.

Atenționări:

  • A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor mici. Produsul nu se va utiliza pentru copii sub 3 ani.
  • A se evita contactul direct cu ochii și zonele sensibile. În cazul contactului cu ochii și fața, se va clăti imediat cu apă rece.
  • A nu se folosi sub pansament compresiv.
  • Loțiunea nu se va aplica pe pielea lezată (răni, tăieturi, eczeme) sau în caz de alergie la oricare dintre componente.
  • Nu se vor masa segmentele corporale care prezintă dilatații vasculare (vene varicoase).
  • Pentru uz extern. A nu se înghiți.
  • A se folosi preferabil înainte de data de expirare înscrisă pe ambalaj.
  • A nu se refolosi flaconul după golire.

Nu utilizați FluEnd Extreme Relief dacă aveți alergie la oricare dintre componente sau pe pielea lezată.

Pentru rezultate optime, aplicați produsul conform recomandărilor și numai pentru uz extern.

3. Cum să utilizați FluEnd Extreme Relief

Produsul se aplică topic, pe piept, gât și spate.

Mod de utilizare: produsul se aplică topic, pe piept, gât și spate, o dată pe zi, în cantitate suficientă astfel încât să se acopere uniform cu o peliculă subțire întreaga zonă vizată și se masează ușor pentru stimularea circulației capilare.

4. Cum se păstrează FluEnd Extreme Relief

Condiții de păstrare:

  • A se păstra în ambalajul original, la temperaturi sub 25°C, departe de surse de căldură.

5. Conținutul ambalajului și alte informații

Mod de prezentare: cutie cu un flacon de 100 ml loțiune pentru corp.

Producător:
EMINVEST PHARMACEUTICALS S.R.L.
Str. Ciorogârla, nr. 145, Bâcu, jud. Giurgiu
www.eminvest.ro

Distribuitor:
Sun Wave Pharma SRL
Șoseaua Pipera, nr. 43
Floreasca Park, Clădirea A, etaj 3
Sector 2, București, România
office@sunwavepharma.com

Pentru mai multe informații: www.sunwavepharma.com

Cod: RO.25.02.1